Am un anunt important pentru voi! Ieri mi-a venit o idee grozava de carte; Se pare ca ma apuc de scris! In weekend voi fi plecata la tara, dar va promit ca imediat ce ma intorc, o sa pun pe blog prima parte a cartii. Urati-mi succes si... inspiratie din abundenta!
                   
                                                                               Va pup si... o sa-mi lipsiti! :)

 Surprise! (categoria V: entertrainment)

Vesti bune, dragilor! Mi-am propus ca, de astazi incolo, sa postez cel putin un banc pe saptamana. Stiti voi, ca sa mai destind atmosfera... Acum, fara alte comentarii, va invit sa cititi bancul de mai jos:

Doi prieteni, un englez şi un chinez, se plimbau împreună prin Londra.
- Uită-te la toate steagurile astea! Îmi umplu sufletul de mândrie patriotică!
- Dar, Chan, tu eşti chinez, iar astea sunt steaguri britanice!
- Da? Uită-te la etichete...

 P.S: Este unul dintre preferatele mele:)

Despre viata: E frumoasa, dar... sigur nu este un vis?!

Lumini! Camera! Actiune!

Ei bine, in realitate lucrurile nu incep chiar asa; De fapt, prefer sa nu spun de unde pornesc toate, pentru ca probabil stiti deja, iar cei care nu stiu... vor afla intr-o zi, cu siguranta:) Ne-am nascut, (...) am invatat sa mergem, sa vorbim, sa mancam singuri, sa scriem si sa citim. Am crescut putin cate putin in fiecare zi, si iata ca am ajuns cine suntem astazi. Toate astea se datoreaza parintilor nostri, care ne-au purtat de grija inca din prima clipa din care au stiut de existenta noastra, care ne-au invatat sa facem diferenta dintre bine si rau si care, desi uneori ne sufoca (,) cu parerile lor sanatoase despre ce ar trebui noi sa facem sau sa nu facem in viata (bineinteles, este spre binele nostru), ne iubesc. Dedic acest articol parintilor mei, carora le multumesc pentru tot ce au facut pentru mine si fratii mei, pentru ca ne inconjoara cu dragoste in fiecare zi. Stiu ca cineva va citi asta si va fi foarte mandru de mine, si asta ma face sa vreau sa fiu un om mai bun, pentru ca poate nu merit toate astea... Duc o viata indestulata, si asa a fost intotdeauna. Sau poate ca nu, dar nu am simtit asta niciodata. Niciodata nu mi-a lipsit nimic, niciodata nu m-am simtit singura in preajma lor; Toate sfaturile primite de la ai mei mi-au fost de folos, toate cuvintele pe care mi le-au spus au fost blande... Si asa este si acum; Si nu exista cuvinte care sa exprime cat de recunoscatoare le sunt... pentru tot. Asa o sa ma multumesc prin a le spune:
                                            _____________◕‿‿◕_____________________

                                        Mami si tati, va iubesc!

                                           ______________***_______________


                                           

Desenul copilariei noastre

Unul dintre cele mai frumoase desene animate de care am avut eu parte cand eram doar un pici (si la care ma uit in continuare cu multa placere), este Familia Flinstone. Intrucat v-am promis ca o sa gasiti si video-uri pe blog, va pun astazi un prim episod al seriei mai sus mentionate; Vizionare placuta!

Daca v-a placut, puteti vedea restul episoadelor accesand urmatorul link: http://www.desenele.com/desene-animate-Familia-Flinstone.html.

 Un cantec fara glas... (categoria IV: "Viata mea")

    Un titlu cam ciudat pentru un articol scris de o persoana nu prea experimentata, stiu; Dar varsta pe care o am nu ma impiedica sa vad ce se intampla in jurul meu. Vremurile in care traim sunt grele, desi se spune ca societatea inregistreaza progrese pe zi ce trece. Vad pe strada tot mai multi oameni cersind, cei mai multi- copii sau batrani. Duminica trecuta am fost la biserica si, in drum spre masina, am vazut o gramada de batrane care intindeau mana spre mine, fara a-mi spune nimic. Le-am vazut doar mainile- slabe, invelite intr-un strat subtire de piele uscata si incretita peste tot. Nu le puteam privi in ochi, ma simteam, intr-un fel, vinovata. Adica, multi oameni ii judeca pe cei care cersesc (si nu ii critic pe acei oameni, nu ma intelegeti gresit) , desi ei nu au de unde sa stie ce viata au avut aceia. Poate ca au fost niste oameni foarte buni, dar au avut parte de o nenorocire care i-a adus in pragul foametei, si... nu au avut de ales. Si ma simt raspunzatoare pentru cei mai varstnici, indiferent de "profesia" lor, care nu mai sunt acum tratati cu respect, fapt de care sunt dezgustata. Sa va dau un exemplu:
    Acum vreo 4 luni, mergeam cu tramvaiul spre scoala. Nu erau prea multe locuri libere, si intrucat la scoala stau jos cca. 5 ore/ zi, m-am gandit sa stau in picioare - fac doar 2 statii pana la destinatie. La prima statie, s-au urcat in tramvai vreo 6 indivizi (parte dintr-un grup), care nu aveau mai mult de 18 ani, si imediat au luat loc pe scaune. Unul a ramas in picioare, fara sa spuna nimic, dar un "amic" al lui s-a dus la un batran care statea pe un scaun si i s-a adresat asa: "Tataie, ridica-te si tu si lasa-l pe baiatu' asta sa stea jos, ca mergem numai 2 statii si apoi poti sa te asezi la loc". Batranul s-a uitat la el cu ochii mari, apoi s-a ridicat si si-a inaltat privirea spre cer, ca si cum ar fi spus "Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac". Dupa asta nu m-am mai uitat in directia in care am vazut cele petrecute, si am coborat din vehicul imediat. Noroc ca am stat doar 5-10 minute cu oamenii aia (daca se pot numi oameni) , caci imi venea sa intru in pamant de rusine doar fiindca am o varsta relativ apropiata de a lor.
    Ii dispretuiesc pe oamenii care nu stiu sa-i aprecieze pe cei batrani. Indiferent ce greseli a facut omul ala in viata lui, stie mai multe decat tine si a vazut mai multe. Si asta e un motiv sa te comporti in limitele decentei cu el.
    Revenind la subiect, cei care cersesc nu trebuie condamnati pentru asta, ei sunt victima nepasarii noastre. Si daca am fi mai intelegatori, daca ne-am stradui sa ii acceptam ca fiind oameni egali in drepturi cu noi, poate ca strigatul lor nu va mai fi un cantec fara glas...
 

 Dictionar de... imagini  (categoria II: colaje de texte/imagini)

Unii cred ca sunt o fata tare ciudata... Mie imi place sa spun ca sunt doar... putin diferita. Nu sunt genul de om caruia sa-i faca placere sa iasa des in oras, cu "prietenii", cum se spune... prefer sa stau acasa, in coltisorul meu de pat, inconjurata de cartile mele; Nu sunt foarte sociabila (stiu, asta nu este bine, dar chiar incerc sa remediez problema), iti ia ceva timp sa iti dai seama ce fel de om sunt, dar, cu toate astea, te surprind intotdeauna cu tot ceea ce fac; Imi place sa inot, sa cant (o combinatie ciudata, al carei rezultat sunt eu, fredonand... chestii, la dus), imi place sa zambesc si ... ma alint de fiecare data cand am ocazia. In fine, revenind la subiect, pe Pamant nu exista doi oameni la fel, dar, cu toate astea, avem si noi un lucru in comun, si anume-  sentimentele... Si acum, fara alte introduceri, va voi spune ce am de gand sa va spun de cand am scris titlul acestei postari: am intocmit aici un dictionar de... IMAGINI! Fiecare sentiment pe care l-am cunoscut vreodata are asociata o imagine in care sper sa va regasiti, astfel incat, cu putin noroc, o sa va aduc zambetul pe buze!

1. Fericire...  
"Ieiii! Ata ete plima data cand mami ma lata ta ma dau uta fala maini! Iuhuuu!"


2.Extaz
"Uitati-va la mine! Si spuneati ca oamenii nu pot zbura!"


3.Suspans
"Mama, mai asteapta un minut, sa vad cum se termina filmul...!"


4.Curioziate
"Ce-i acolo, oare?"


5.Nostalgie
"Ce frumos era cand ma jucam cu tine!"


6.Melancolie
"Mi-e asa de frig... Nu imi place vremea rece, e oficial acum!"


7.Dragoste
"Ce bine ma simt aici, cu tine..."





Si acum, o imagine pe care v-o dedic voua, dragii mei, in special celor care au fost tristi si deprimati in ultima vreme:





P.S.: Va continua...!