Despre viata: E frumoasa, dar... sigur nu este un vis?!

Lumini! Camera! Actiune!

Ei bine, in realitate lucrurile nu incep chiar asa; De fapt, prefer sa nu spun de unde pornesc toate, pentru ca probabil stiti deja, iar cei care nu stiu... vor afla intr-o zi, cu siguranta:) Ne-am nascut, (...) am invatat sa mergem, sa vorbim, sa mancam singuri, sa scriem si sa citim. Am crescut putin cate putin in fiecare zi, si iata ca am ajuns cine suntem astazi. Toate astea se datoreaza parintilor nostri, care ne-au purtat de grija inca din prima clipa din care au stiut de existenta noastra, care ne-au invatat sa facem diferenta dintre bine si rau si care, desi uneori ne sufoca (,) cu parerile lor sanatoase despre ce ar trebui noi sa facem sau sa nu facem in viata (bineinteles, este spre binele nostru), ne iubesc. Dedic acest articol parintilor mei, carora le multumesc pentru tot ce au facut pentru mine si fratii mei, pentru ca ne inconjoara cu dragoste in fiecare zi. Stiu ca cineva va citi asta si va fi foarte mandru de mine, si asta ma face sa vreau sa fiu un om mai bun, pentru ca poate nu merit toate astea... Duc o viata indestulata, si asa a fost intotdeauna. Sau poate ca nu, dar nu am simtit asta niciodata. Niciodata nu mi-a lipsit nimic, niciodata nu m-am simtit singura in preajma lor; Toate sfaturile primite de la ai mei mi-au fost de folos, toate cuvintele pe care mi le-au spus au fost blande... Si asa este si acum; Si nu exista cuvinte care sa exprime cat de recunoscatoare le sunt... pentru tot. Asa o sa ma multumesc prin a le spune:
                                            _____________◕‿‿◕_____________________

                                        Mami si tati, va iubesc!

                                           ______________***_______________